Poveste - Story

Poveste

Ne plimbam amândoi pe străzile orașului meu natal. Țineai strâns în mână foaia pe care așternusem eu, în toiul nopții care tocmai treecuse, cel mai trist poem al sufletului meu. Citind ultimele versuri ai izbucnit în lacrimi. Era cel mai frumos lucru pe care eu il văzusem până atunci. Te-ai așezat jos în iarba caldă și prăfoasă, istovit sufletește. M-am așezat și eu în iarbă,ținându-te strâns, în completă liniște. părea că păsările amuțiseră și mașinile încremeniseră.
Iată că se făcea din ce în ce mai lumină
Și ei doi stăteau acolo în zăpadă,
Îmbrățișați așa cum nu-și poate îmbrățișa
Nicio pisică
Puiul nenăscut.

Story

We were both walking along the streets of my birth town. You were holding tight in your hand the paper on which I laid, in the middle of the night that had just passed, the saddest poem of my soul. Reading the last verses you bursted into tears. It was the most beautiful this I have ever seen until then. You sat down in teh warm and dusty grass, spiritually tired. I sat in the grass too, holding you tight, in complete silence. It seemed like the birds have become silent and the cars stood still.
It was getting lighter and lighter
And yet they were laying there in snow
Embraced tightly in a hug
Like no cat could
Ever
Embrace its unborn cub.